Peluza Sud 97, anunț de ultima oră! Revine pe stadioane + Mesaj jignitor pentru Mititelu

Peluza Sud 97, anunț de ultima oră! Revine pe stadioane + Mesaj jignitor pentru Mititelu
  • Publicat:
  • Actualizat:

U Craiova 1948 va întâlni vineri, de la ora 17:30, pe teren propriu ultima clasată în Liga 1, Academica Clinceni. La acest meci elevii lui Eugen Trică speră să aibă, în sfârșit, parte de susținerea uneia dintre cele mai puternice galerii din România, Peluza Sud 97.

UPDATE | Peluza Sud a anunțat că va veni la meci. De asemenea, în postare există și un mesaj jignitor la adresa lui Mititelu, finanțatorul echipei. „Universitatea Craiova – Academica Clinceni. Mâine ne vedem la meci! Noile reglementări permit intrarea pe stadion atât a persoanelor vaccinate, cât și a celor nevaccinate, dar trecute prin boală sau care prezintă rezultatul unui test negativ! Așa că, după 2 luni de așteptare, revenim pe stadion! Întrunirea are loc la ora 17:00 în fața Peluzei Sud! Toți în negru! Testele se pot efectua pe esplanada din fața Peluzei Sud! M..e mititelu!”.

Craiova este o stare de spirit, iar suporterii olteni sunt cei mai pătimași din România. Însă, din cauza restricțiilor din ultimul timp de pe teritoriul țării noastre Peluza Sud 97 a luat decizia să nu mai participe la niciun meci atât timp cât pe stadioane nu pot intra și suporterii care fac teste.

Însă, după ridicarea mai multor restricții, Raed Arafat a anunțat că se poate intra acum pe stadioanele din România la o capaciatate de 50 la sută și cu ajutorul testelor, pe lângă certificatul de vaccinare sau dovada că ai trecut prin Covid 19. Andrei Preda, unul dintre liderii Peluzei Sud 97, a postat pe pagina sa de facebook o poză cu Peluza Sud 97 și mesajul „Avanti!”

Peluza Sud 97 amenință că nu intră pe stadion la meciul cu Universitatea Craiova

Revine Peluza Sud 97 pe stadioane? „Vreau să clarific niște lucruri!”

După mesajul postat de Andrei Preda, se înțelege că Peluza Sud 97 este la un pas de revenirea pe stadioane, chiar dacă momentan pe pagina oficială de facebook a ultrașilor lui FCU nu a apărut încă niciun astfel de comunicat.

„În cursul serii de joi probabil o să dăm un comunicat și o să aflați decizia noastră. Însă, înainte de toate vreau să clarific niște lucruri și ați văzut că și Adrian Mititelu jr a ieșit și a spus și el. Eu nu am luat niciun ban pentru mine de la Adrian Mititelu sau de la Adrian Mititelu jr, dar nici pentru galerie.

Peluza Sud 97 și-a susținut mereu singură deplasările. Nu a cerut niciodată bani de la club pentru nimic. Nu s-a pus niciodată problema de așa ceva. Înainte de meciuri pe pagina Peluzei Sud 97 se și afișează costurile deplasării respective. Nu am luat niciun ban de la club sau de la vreun om de afaceri de prin Craiova”, a spus Andrei Preza, zis „Gogoașă”

 

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×